Deci iată:
Cîteodată îmi vine să plîng
Cu lacrimi de rîu
Cu obrajii arzînd
Mai ales atunci cînd soarele
Incendiază tăcut
Vîrfuri de pădure pe vîrfuri de deal
Şi seara se lasă
Stingher şi final
Peste colecţia mea de gînduri de lut.
Aştept cîteodată, fără un scop
Ca cerul şi norii sub care alerg,
Sub care visez şi sub care mă rog
Să îmi trimită al lor inorog –
Din stele şi lacrimi –
Şi el să mă culeagă uşor
Pe spatele-I lins de suspine şi dor
Să mă înalţe în trapu-i celest
Spre tărîmu-i de muze şi vis şi firesc.
